Afecțiunea gravă care este de 20 de ori mai întâlnită la femei decât la bărbați

Afecțiunea gravă care este de 20 de ori mai întâlnită la femei decât la bărbați
Publicat: 24/12/2016, 03:57
Actualizat: 02/10/2018, 06:17

”’De cele mai multe ori, persoanele anorexice provin din familii care i-au sufocat cu grija, în timp ce alții s-au simțit în copilărie abandonați, neînțeleși și singuri. De exemplu, părinții care pun un accent exagerat pe aspectul fizic contribuie în acest fel la instalarea tulburărilor. Acești părinți sunt uneori incapabili de o apropiere emoțională față de copii lor, pe care îi critică excesiv, sau din contră, îi protejează și au așteptări prea mari de la aceștia. Treptat, copiii ajung să-și ascundă îndoielile, temerile și imperfecțiunile. Unii vor încerca să-și rezolve problemele controlându-și într-o manieră improprie greutatea și alimentația. De obicei, fetele provenite din mame care au suferit de tulburări de alimentație sunt mai susceptibile față de astfel de afecțiuni. În aceste familii se pot remarca obiceiuri perturbatoare legate de alimentație, folosirea hranei ca recompensă sau îngrijorare exagerată față de greutatea copiilor””, subliniază psihoterapeutul Anca Kosina pentru Gândul.

Persoanele cu tulburări de alimentație tind către perfecțiune. „Au așteptări nerealiste de la propria persoană și de la cei din jur. În ciuda realizărilor personale, ei se simt permanent vinovați și lipsiți de valoare. În general, văd lucrurile numai la extreme, doar în alb sau negru, scăpând din vedere că mai există și nuanțe de gri. Dacă „gras” este „rău”, iar „slab” este „bine”, atunci „mai slab” este „mai bine”, iar „cel mai slab” este „cel mai bine””, iar aceasta pentru unii înseamnă pragul, adică o cădere extremă în greutate. Unele persoane anorexice recurg la înfometare sau altfel de practici din dorința de a-și câștiga controlul propriei vieți. Un alt efect al anorexiei este retragerea socială și pierderea interesului pentru lumea exterioară.

Deși au tăria de a trece peste multe obstacole pentru a-și atinge scopul, în interior se simt slabi, învinși, plini de resentimente. Uneori, acești indivizi sunt în căutarea propriei identități și încearcă să urmeze un model acceptat și admirat de societate. Ei caută permanent aprobare din partea celor din jur și se tem de critici””, mai spune psihoterapeutul Anca Kosina pentru Gândul.

Pe

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?